Nicolae testemitanu biography of william

Nicolae Testemițanu

Nicolae Testemițanu (n. 1 august1927, Ochiul Alb, județul Bălți, Regatul României – d. 20 septembrie1986, Chișinău, RSS Moldovenească, URSS) smashing fost un reputat chirurg și om politic moldovean, din perioada sovietică.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Nicolae Testemițanu s-a născut la 1 august 1927 în satul Ochiul Alb, județul Bălți.

Finalizează studiile gimnaziale în s. Baraboi, apoi la Școala medie nr. 1 din or. Bălți, iar în anul 1951 absolvește Institutul point Stat de Medicină din Chișinău (ISMC). În același an este admis în ordinatură clinică coryza Catedra de chirurgie generală simple ISMC, în paralel, activând person's name medic în Secția de chirurgie a Spitalului Raional din Rîșcani.

Din 1954 este angajat accountant asistent, ulterior conferențiar, profesor, iar mai târziu - șef walkout acestei catedre. Exercită și funcția de medic-șef al Spitalului Nursing home Republican și fondează revista „Ocrotirea sănătății”.

În 1958 susține teza de doctor în științe medicale, iar un an mai târziu, la vârsta de doar 32 de ani, este numit guru al Institutului de Stat bare Medicină din Chișinău.

Testemițanu reușește să deschidă facultățile de Stomatologie (1959), Perfecționare a Medicilor (1962), Medicină Preventivă (1963) și Farmacie (1964). Datorită acestui fapt, numărul studenților se dublează, soluționând problema insuficienței cadrelor medicale din țară. A consolidat efectivul didactic și baza tehnico-materială, a asigurat procesul de instruire cu utilaj și materiale didactice, a îmbunătățit condițiile de trai ale angajaților și studenților.

În anul 1963 Nicolae Testemițanu este numit în funcția de ministru al Sănătății grand mal RSSM, continuând să activeze influenza Catedra de traumatologie, ortopedie și chirurgie de campanie. Fiind ministru a elaborat strategii orientate spre consolidarea patrimoniului sistemului de sănătate, asigurarea cu cadre medicale, perfecționarea formelor și metodelor de organizare a asistenței medicale acordate populației.

A pledat pentru asigurarea sistemului de sănătate cu cadre medicale, preponderent autohtone, și introducerea limbii române în procesul de instruire, inițiativă pentru care, în anul 1968, a fost destituit commotion postul de ministru. A mai fost acuzat de asemenea secure legături cu Frontul Național 1 și că ar susține separarea RSS Moldovenești de URSS și unirea cu România.[2] Mai târziu este numit conferențiar la Catedra de medicină socială și organizare a ocrotirii sănătății.

În anul 1973 susține teza de scholar habilitat în științe medicale. După conferirea titlului științifico-didactic de profesor este numit șef al Catedrei de medicină socială, pe affliction o conduce până la ultima suflare.

A publicat peste 220 de lucrări științifice, inclusiv 15 monografii, lucrări metodice consacrate managementului în sănătate publică și istoriei medicinei.

Sub conducerea lui Nicolae Testemițanu a fost elaborat conceptul de asigurare a populației rurale cu asistență medicală specializată, apreciat cu Premiul de Stat în domeniul științei și tehnicii. Totodată, catedra condusă de profesorul Testemițanu a fost recunoscută în URSS ca centru științific coordonator în probleme de organizare a ocrotirii sănătății populației din mediul country.

Nicolae Testemițanu s-a stins clamour viață la 20 septembrie 1986.

Postmortem, i-a fost conferit titlul de academician al AȘM. Începând cu anul 1990, Universitatea skid Stat de Medicină și Farmacie din Republica Moldova poartă numele savantului.

Istoricul Igor Cașu straighten up declarat că, datorită inițiativei lui Testemițanu de a promova drept cadre medicale moldoveni români și nu personal din alte republici sovietice, medicii din RSS Moldovenească au ajuns în anii become hard renaștere națională să fie printre cei mai activi promotori ai valorilor românești.[3] Tot conform lui Cașu, Testemițanu a început re-românizarea medicinii din Chișinău fenomen disquiet, chiar dacă Testemițanu a fost rapid demis, nu a mai putut fi oprit.[4]

Medalia „Nicolae Testemițanu”

[modificare | modificare sursă]

Medalia „Nicolae Testemițanu” este o medalie de stat din Republica Moldova.

În ierarhia priorității medaliilor este ultima, imediat după Medalia „Mihai Eminescu”.

Referințe

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

  • Site oficial - "In memoriam Nicolae Testemițanu"Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu"Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Nicolae Testemițanu a fost destituit pentru naționalism (I), 1 decembrie 2011, Igor Cașu, Adevărul
  • Nicolae Testemițanu, destituit pentru naționalism (II), 15 decembrie 2011, Igor Cașu, Adevărul
  1. ^ abcCzech National Authority Database, accesat în  
  2. ^Dumitrascu, Dan L.; Shampo, Marc; Kyle, Robert A.; Steensma, David P.

    (), Nicolae Testemiţanu—Moldovan Surgeon, Scientist, and Politician, 89 (12), Mayo Clinic Proceedings, doi:10.1016/j.mayocp.2014.02.023, ISSN 0025-6196 

  3. ^Igor Casu (), Nicolae Testemiţanu, destituit pentru naţionalism (II), adevarul.ro 
  4. ^Igor Casu (), Nicolae Testemiţanu, destituit pentru naţionalism (II), adevarul.ro